Mania persecuției

m-a împușcat azi-noapte în spate.

În timp ce-mi satisfăceam fantezia de a locui într-o cameră de hotel, s-a hotărât că trebuie să mor. Am reluat de mai multe ori începutul pentru că muream prea repede: fugeam să mă ascund în cameră și el descărca mitraliera în ușa încuiată, muream de partea cealaltă, prelingându-mă pe lângă clanță. Așa că mi-am dat mai mult timp: mă urmărea, mi-am dat seama că e asasin așa că am fugit în cameră și am încuiat repede ușa de la baie, luând cheia cu mine. M-am aruncat sub cearșafurile și cuvertura căzute lângă pat și m-am târât sub ele chiar în clipa în care a intrat pe ușă. S-a uitat roată prin cameră, leeeent – am văzut cinematografic camera din punctul lui de vedere – și a încercat ușor ușa de la baie. A izbit cu umărul în ea, apoi s-a dat în spate și a tras câteva focuri în clanță, iar eu m-am rostogolit de sub pat, a împins cu piciorul ușa acum deschisă și eu am fugit afară pe hol. Alergam pe cel mai lung hol din lume când m-a împușcat în spate.

Mania persecuției s-a uitat de prea multe ori la Léon.

Mai ții minte?

“-Nu știu exact cine sunt ei, dar sunt detestabili !”
[râdem]
I’ve narrowed it down to men.